Ce (nu) facem când Venus retrogradează?

Venus va retrograda în perioada 19 decembrie 2021 – 29 ianuarie 2022, drept urmare tot ce ține de Venus (relații, artă, bunuri) va fi orientat către trecut sau va fi văzut prin filtrul experiențelor trecute.

E o perioadă de reevaluare a valorilor noastre. E momentul potrivit să ne întoarcem privirea spre ceea ce avem din punct de vedere fizic (corp, casă, masă, haine, lucruri palpabile), relațional (soț/soție, afaceri, prieteni, dușmani) și emoțional (dragoste, sexualitate). E momentul numai bun pentru a face curățenie în tot ce avem. Privim ceea ce deținem, din altă perspectivă. Observăm și analizăm, pentru a fi pregătiți să facem o alegere cu ce rezonam și cu ce nu, când Venus va reveni la mersul direct după 27 ianuarie 2022.

Relațiile, parteneriatele, prieteniile se cer a fi revizuite și vor rezista doar cele bine închegate, care se bazează pe seriozitate. Pot reveni în viața noastră persoane din trecut, cu care mai avem câte ceva de încheiat sau de continuat. Iar oamenii noi care intră în viața noastră vor dispărea la fel de repede cum au apărut. Nu vă grăbiți să faceți pași mari împreună cu ei, chiar dacă vă inspiră încredere.

Este posibil să vrem să facem schimbări în ceea ce privește aspectul fizic. Poate nu mai suntem mulțumiți de faptul cum arătăm (mai ales doamnele) sau cel puțin ne întrebăm dacă am putea face niște îmbunătățiri. Este normal să existe și astfel de momente, dar nu este indicat să facem operații estetice, fiindcă nu vom mai fi mulțumiți de rezultat atunci când Venus va merge direct.

Ce NU facem?

  • Nu ne căsătorim (nu facem înscrieri la starea civilă)
  • Nu lansăm proiecte noi.
  • Nu investim.
  • Nu organizăm prezentări de produse și servicii din industria artelor și a frumuseții.
  • Nu cumpărăm bijuterii și opere de artă.
  • Nu începem procese de judecată în instanță.
  • Nu luăm sau dăm bani în împrumut (inclusiv credite).
  • Nu facem operații chirurgicale estetice.

Ce facem?

  • Ne ocupăm de orice fel de artă, de creativitate: pictăm, desenăm, cântăm, ne dezvoltăm talentele.
  • Ne analizăm relațiile și averea, ca să ne dăm seama dacă ne simțim bine acolo unde suntem. Întrebări ajutătoare: De ce sunt în această relație? Ce nu-mi mai place la relațiile pe care le am? Ce îmi doresc de fapt de la relație? Ce rol joc eu în relație? Ce ofer? Ce primesc? Ce am? Cât de serioasă este relația? Ce ne leagă? De ce am nevoie? Ce nu mai merge? Cum arăt? Ce nu mai merge? Ce vreau să schimb?

Nu vă grăbiți să faceți schimbări în această perioadă. Acestea singure se vor cere la momentul potrivit. E important să le observați, ca să știți ce aveți de făcut după ce Venus va trece la mersul direct.

Puteți vedea perioadele bune pentru anumite activități în calendar.

Pentru a ști mai exact ce domenii din viața personală merită o atenție deosebită în această perioadă vă invit la o discuție aici.