Lilith

Lilith sau Luna Neagră este partea vulnerabilă din noi, care induce o obsesie față de ceva anume (în funcție de poziție). E un punct fictiv care vrea să se manifeste prin orice mijloace (chiar și prin cele mai urâte), scopul final fiind dorința de a ieși în evidență, de a nu mai fi ignorat.

De când psihologia a început să fie studiată în lumea noastră, astrologii i-au dat o atenție deosebită lui Lilith, fiind catalogată ca parte întunecată a subconștientului (Jung). Atenție! Aici vorbim de un punct fictiv (apogeul Lunii), nu de asteroidul Lilith (există și acesta). Prin urmare, Lilith sau Luna Neagră este ceea ce nu vrem să recunoaștem. De obicei, este greu de identificat de sine stătător, dar este foarte vizibilă din exterior, de ceilalți.

Lilith ispitește prin energia semnului în care se află, desemnează locul fricii care presupune un proces de conștientizare și depășire de sine prin acceptare și detașare de acea energie.

În tranzite, ar fi naiv să credem că doar Lilith ar avea puterea să facă schimbări majore în lume. Aceasta este capabilă să dea o nuanță conjuncturii generale. Se evidențiază atunci când se aliază prin aspecte (în special prin conjuncții) cu planetele. Acționează din umbră, dar…ce ar fi lumina, dacă nu am cunoaște întunericul? Deci, nu e cazul să o neglijăm.

Totuși, nu putem da vina pe planete sau puncte fictive. Astrologia descrie procesele naturii, iar oamenii sunt răspunzători de acțiunile sale. Situațiile sunt date de planete, iar Lilith este doar ispita din spate.